ştiri
2010-04-12: URSUS susţine Zilele Sfântu Gheorghe

Susţinătorul principal al Zilelor Oraşului, din acest an, este URSUS – a relatat directorul festivalului,  Grubisics Levente, spunând că se procedează în mod asemănător şi la festivalurile mari,  impunându-se comercianţilor marca de băutură care să fie comercializată.

În schimbul sponsorizării, corturile de bere şi standurile de alimentaţie publică vor  lucra cu acelaşi furnizor care, sub o marcă,  are în ofertă mai multe produse – a explicat organizatorul principal, în raport cu nemulţumirile legate de marca berii.

Cu ocazia Zilelor Sfântu Gheorghe, s-a hotărât alegerea mărcii URSUS, şi ca urmare a consultării  comercianţilor, iar majoritatea acestora ar prefera această ofertă, pe care o consideră mai bună.

„Pe lângă suportul financiar – care a făcut posibilă creşterea calităţii  festivalului, URSUS asigură comercianţilor  corturi, bănci, mese cât şi îmbrăcăminte pentru angajaţi” - a accentuat Grubisics Levente.

Majoritatea evenimentelor organizate cu ocazia Zilelelor Sfântu Gheorghe se desfăşoară în aer liber, acesta fiind şi motivul pentru care organizatorii sunt stăruitori cu privire la aspectul corturilor, dorindu-se ca acestea să asigure condiţii civilizate şi să aibă un design estetic.



<< înapoi



Oldal megjelenítése: 1210    
© - Zilele Sfântu Gheorghe 2010