ştiri
2010-04-16: Zilele Sfântu Gheorghe, prin ochi de copil

Mici şi mai mari, cu toţii sunteţi aşteptaţi la programe variate şi diversificate organizate cu ocazia Zilelor Sfântu Gheorghe.

De luni începe a doua ediţie a Întâlnirii Păpuşarilor Maghiari din Ardeal - „Cimborák”, în cadrul căreia lumea de basm maghiară, îmbrăţişând fiecare gen, variat şi din punctul de vedere al tehnicii, vor putea fi vizionate cele 22 de prezentări, de către preşcolari şi şcolarii din ciclul primar. Alături de păpuşarii de la noi, care interpretează în limba maghiară, se va prezenta şi Teatrul de Păpuşi Griff, din Zalaegerszeg, Ungaria. Performanţele vor avea loc la sediul judeţean al studioului teatrului de păpuşi şi la Sala Kamara.

Pe lângă spectacolele actorilor păpuşari, la sfârşit de săptămână, puteţi alege dintr-o serie de alte activităţi captivante şi interesante.

Cei cărora le place să deseneze, să sculpteze, să vopsească, să coasă, îşi pot încerca aptitudinile în mai multe ateliere artizanale, organizate  în mai multe locaţii, dar,dacă în schimb preferaţi mişcarea, puteţi să vă demonstraţi îndemânarea la peretele artificial de căţărări. Iar, dacă vă place să vă mişcaţi în ritm de dans, atunci locul vă este în apropierea scenei din târg, unde sunt organizate diverse spectacole care vă aşteaptă. Pe scena din târg se vor prezenta grupe de şcolari şi preşcolari. Cursurile de dans renascentist pot trezi interesul doritorilor de activităţi mai speciale.

Suntem convinşi că vă plac desenele animate. Ei bine, chiar dacă nu puteţi să le vizionaţi, veţi putea asculta coloana sonoră din desenele animate preferate. Spectacolul „ Mesehetes ” va fi jucat pe scena din Piaţa Sfântu Gheorghe.

Iubitorii de teatru nu pot fi absenţi de la a patra întâlnire a Tetrului pentru Copii, a cărei gazdă este  Şcoala Generală Váradi József.

Programul  mai poate ascunde multe surprize interesante. Reconstituirea unor evenimente istorice prin imagini vii, aşezarea taberei, ridicarea iurtelor, trageri cu arcul şi parada husarilor. Dacă doriţi, puteţi să vă suiţi şi în şa.
Orăşelul copiilor „Tollalinta”, din curtea Micului Mikes, este o noutate. Merită să aruncaţi o privire şi aici, deoarece va fi un orăşel în toată regula; cu teatru, cofetărie, farmacie de minuni, coafură şi cu bancă. Toate serviciile trebuie plătite; cu cuvinte alcătuite din litere. Literele pot fi câştigate prin diferite probe de îndemânare.

Jocurile pentru copii rămân pe teritoriul târgului. Spre deosebire de viziunea originală a organizatorilor,  topoganul şi mica cale ferată, jocuri foarte populare în rândul copiilor, nu vor fi mutate pe Stadionul mic, ci s-au înfiinţat pentru aceste jocuri, trei puncte din centrul oraşului, acestea fiind în spatele scenei din Piaţa Sfântu Gheorghe, în faţa Hotelului Bodoc şi pe secţiunea de drum din faţa Bibliotecii Judeţene Bod Péter. Organizatorii fac tot posibilul ca acele jocuri distractive tradiţionale, de mici dimensiuni ( sub 50 mp) şi sigure, să-şi găsească locul.

Distracţie plăcută şi vă dorim ca timpul petrecut să fie plin de evenimente!





<< înapoi



Oldal megjelenítése: 1122    
© - Zilele Sfântu Gheorghe 2010